CINE SUNTEM NOI – ASOCIAȚIA ACCIPITER

Nu există în regnul animal o categorie de viețuitoare mai importantă decât prădătorii. Și nici vreuna care să suplinească rolurile decisive și complexe pe care le au animalele de pradă în lanțurile trofice și în ecosisteme. Pur și simplu, viețuitoarele în cauză sunt atât de importante încât viața în sine nu poate avea loc în parametri firești fără prezența lor în Natură.

Între ele, se remarcă mamiferele carnivore și păsările de pradă sau păsările răpitoare, cum li se mai spune. Sunt pe Terra cu mult timp înainte de apariția noastră. Se presupune că au apărut acum aproximativ 44 milioane de ani, răstimp în care au evoluat, s-au adaptat și s-au perfecționat continuu la mediul ambiant.

Din cele 40 de specii de păsări de pradă care trăiesc azi în Europa, marea lor majoritate, adică mai precis 38 de specii, se întâlnesc și în România. O parte dintre ele cuibăresc regulat la noi, altele cuibăresc neregulat, unele ne vizitează doar în timpul migrațiilor, altele își petrec doar iarna la noi, unele apar accidental, iar altele, cum sunt vultanii și unele specii de acvile au trăit în trecut la noi, în prezent fiind observate doar sporadic, în trecere. În cazul păsărilor răpitoare de noapte, din cele 13 specii din Europa, doar două nu cuibăresc în România, și dintre acestea una singură nu apare niciodată la noi.

Din cele mai vechi timpuri oamenii au avut o relație ambivalentă cu aceste păsări, fie le-au respectat, iubit, venerat chiar, folosit la vânătoare, fie din cauza faptului că le-au perceput (și încă le percep, din nefericire) ca pe niște concurenți și dăunători la adresa unor specii de vânat sau a păsărilor domestice (în speță porumbei și găini). Cele două mari direcții au stat de altfel și la baza obiectului de activitate al asociației noastre.

Însă dincolo de modul în care au fost privite de oameni, păsările răpitoare sunt fascinante, interesante și te cuceresc imediat ce ai ajuns în preajma lor. Așa ni s-a întâmplat și nouă și așa se întâmplă în general cu oamenii care ajung să le cunoască. Și nu are cum să fie altfel. Fiecare milimetru din ființa lor a fost șlefuit de Natură timp de milioane de ani pentru a atinge perfecțiunea în supraviețuire și capturarea prăzii. În plus, frumusețea, maiestuozitatea, grația, puterea și alte atribute pe care le degajă de la sine, atrag privirile și, de cele mai multe ori, admirația oricărui om care le vede pentru prima dată de aproape, știut fiind că în Natură este foarte greu să te apropii de ele.

Însă, din nefericire, antropizarea agresivă, distrugerea și modificarea mediului ambiant cu tot ce rezultă de aici, presiunea antropică, chimizarea agriculturii, campaniile de combatere specifică din trecutul apropiat, braconajul și nu în ultimul rând prinderea și uciderea lor de către crescătorii de porumbei (aș putea spune chiar în primul rând, pentru specii precum ulii porumbari și păsărari și șoimii de talie mare), au dus la scăderea alarmantă și chiar dispariția pe alocuri a populațiilor de păsări de pradă din România.

Acest motiv, de altfel, a fost și cel care a stat la baza fondării și constituirii Asociației Accipiter, în care un grup de prieteni de diverse formații profesionale (în special medici veterinari și biologi), dar pasionați de tot ce este legat de păsările răpitoare, au decis să-și unească eforturile pentru salvarea, refacerea, recuperarea și apoi eliberarea în Natură a tuturor păsărilor de pradă și nu numai, care ajung în custodia noastră.

Cealaltă direcție în care activăm, este aceea în care milităm și vom milita pentru recunoașterea și legalizarea unei vechi tradiții românești, anume cea a șoimăritului, adică a vânătorii cu păsări de pradă dresate, deținute absolut legal.

Șoimăritul, o activitate extraordinară, dar controversată astăzi din cauza ignoranței și dezinformării voite, a fost recunoscut ca făcând parte din Patrimoniul Cultural Intangibil și Universal al Umanității de către cel mai înalt for în domeniu, adică de UNESCO.

Șoimăritul a fost practicat intens și pe teritoriile românești, istoricul acestuia în provinciile Transilvaniei, Moldovei, Țării Românești și Dobrogei fiind foarte bogat în dovezi în privința acestei îndeletniciri. Se cumpărau domniile cu șoimi, erau folosiți ca formă de tribut în locul mult mai prețioaselor vite, cai, unelte, produse, alimente și materii prime care erau astfel salvate și nu în ultimul timp servea ca mijloc de subzistență alimentară în cazurile de foamete și război, iar din acest punct de vedere numai Istoria în sine știe câte familii de țărani români au scăpat de inaniție fie și momentan, cu ajutorul măiestriei uliilor și șoimilor bine dresați, cu care vânătorii reușeau să pună ceva pe masă familiilor înfometate.

Astăzi, în epoca în care Internetul aduce informația, tot mai mulți români descoperă și sunt fascinați deopotrivă de păsările de pradă și de șoimărit, însă nu pot practica legal această formă de vânătoare tocmai în țara în care șoimăritul a avut adesea un rol decisv în istoria sa. Prin urmare, considerăm că legalizarea șoimăritului în România, apropo de asta spre rușinea noastră suntem singura țară din Uniunea Europeană care nu are un cadru reglementat legal pentru șoimărit, este și trebuie să fie făcută cât mai urgent, atât de dragul salvării și păstrănii unui străvechi obicei românesc, cât și pentru a ne alinia țărilor Uniunii Europene și politicilor uniunii în această direcție.