Skip to main content
  • Cum hrănim o pasăre răpitoare rănită sau captivă înainte de a o preda persoanelor competente sau a o elibera înapoi în Natură, dacă se dovedește că aceasta este capabilă să vâneze singură – Mic ghid de sfaturi folositoare.
  • Din nefericire, nivelul cunoștințelor oamenilor de rând cu privire la biologia și obiceiurile viețuitoarelor sălbatice este unul extrem de scăzut, deși trăim în epoca la care informația este la un clic sau un „touch” distanță. Dar aceasta este o altă discuție care deși este interesantă, nu vreau să facă obiectul acestei postări.
  • Însă ca o paranteză demnă de a fi menționată, nu mic este numărul persoanelor avizate, cu cunoștințe și diplome universitare în domeniul biologiei, care nu cunosc etologia și nutriția corespunzătoare a unei păsări de pradă, fie ea de zi sau de noapte. Odată ce am stabilit că oamenii, cu excepția cunoscătorilor sau a pasionaților autentici, nu știu concret mai nimic despre hrănirea unei păsări răpitoare salvate sau recuperate de la un braconier, să vedem cum anume rezolvăm această problemă cât se poate de serioasă, fapt care poate duce la salvarea a numeroase păsări ajunse în situația aceasta.
  • Evident, trăim într-o lume în care numărul iubitorilor și salvatorilor de păsări de pradă (specii deloc simpatizate, încă văzute drept dăunătoare și în consecință prinse și ucise în mod inutil și absolut ilegal de către cei care cred că astfel își protejează porumbeii sau găinile) este unul extrem de redus, drept dovadă fiind numărul relativ mic de păsări de pradă salvate care ne parvin atât nouă, Asociațiilor Accipiter și Peregrinus, cât și altor ONG-uri care au ca scopuri declarate salvarea și reabilitarea animalelor sălbatice.
  • Însă, după cum spuneam, în cazul păsărilor de pradă, din nefericire nu este deloc suficient să salvezi sau să ajungi să ai custodia unei păsări de pradă, dacă nu știi bine cum și cu ce să o hrănești și mai ales cu ce anume să nu o hrănești.
  • Însă, după cum spuneam, în cazul păsărilor de pradă, din nefericire nu este deloc suficient să salvezi sau să ajungi să ai custodia unei păsări de pradă, dacă nu știi bine cum și cu ce să o hrănești și mai ales cu ce anume să nu o hrănești.
  • Nu sunt deloc rare cazurile în care oameni, cât se poate de binevoitori, de altfel, salvează păsări de pradă epuizate și flămânde pe care încearcă să le hrănească cu mezeluri, carne alterată sau te miri ce, pentur a constata apoi cu tristețe și dezamăgire că păsările în cauză aleg adesea mai degrabă să moară de inaniție decât să încerce să se hrănească cu ce le-a fost pus la dispoziție. Postarea aceasta am scris-o în urma ultimelor două cazuri, extreme le-aș putea zice, în care unei cucuvele i s-au dat cu forța pe gât „boabe de grâu”, acestea ajungând să-i încolțească la propriu în gușă!
  • Celălalt caz este despre un ciuf de pădure căruia, găsitorul său binevoitor dar de o ignoranță fără limite, i-a îndesat pe cioc o cantitate atât de mare de …brânză, încât biata pasăre ajunsese să se găinățeze brânza respectivă, evident nedigerată, căci nu avea cum, păsările de pradă neavând enzime și bacterii care să digere și să proceseze alimentele lactate. Și nici semințe de orice fel ar fi acestea! Fapt pe care ar trebuie să-l știe orice om care s-a dus pe la școală măcar în ciclul gimnazial…
  • Păsările de pradă de zi (marea majoritate) adică șoimii, ulii, acvilele, șorecarii, vulturii codalbi, uliganii se hrănesc exclusiv cu carnea proaspătă a prăzilor doborâte sau cu cadavre proaspete, adică care nu au intrat în faza de descompunere. Răpitoarele de noapte (toate) adică bufnițele, ciufii, huhurezii, cucuvelele și strigile se hrănesc în natură numai și numai cu prăzile capturate de ele.
  • Asta înseamnă că sistemul digestiv al acestor păsări s-a adaptat în decursul a milioane de ani în a procesa și extrage elementele nutritive ale cărnii, organelor, oaselor, părului, solzilor, pieii, penelor prăzilor doborâte și consumate cât mai rapid de acestea.
  • Din acest motiv strict biologico-anatomico-nutritiv, cât se poate de serios și de la care nu se poate face rabat dacă vrem ca pasărea pe care o hrănim să mai și trăiască, trebuie să luăm în considerare următoarele adevăruri.

  1. 1. Sub nicio formă nu încercați să hrăniți forțat o pasăre aflată într-o stare de slăbiciune avansată! Dacă i se dă de mâncare forțat pe cioc direct în gușă, este foarte posibil ca pasărea să nu mai aibă suficientă putere să-și treacă hrana în stomac, iar acesta va intra în stare de putrefacție, mai ales pe timpul verii. În plus, eventualele masaje pentru a-i induce o vomă forțată sunt foarte riscante putându-i provoca moartea (să nu uităm de starea și așa precară a sănătății păsării).
  2. 2. După cum am mai menționat, însă trebuie să repet, NU i se vor da păsării niciun fel de mezeluri căci acestea conțin sare, zahăr, conservanți, potențiatori de arome și alte substanțe chimice aflate într-o concentrație suficientă pentru a îmbolnăvi și mai grav pasărea, adesea chiar să o ucidă. La fel nu i se vor da sub nicio formă carne friptă, prăjită, fiartă etc. Despre ciocolată, fursecuri, stafide, orice fel de dulciuri sau alimente cu carbohidrați, cred că nu mai este necesar să amintesc. Pasărea nu se va atinge de ele, iar dacă i le dați forțat, va muri foarte rapid…
  3. 3. Deși pare exasperant sau incredibil, nu orice carne crudă este potrivită pentru orice specie de pasăre de pradă, însă orice carne care i se va da trebuie să fie cât mai proaspătă posibil, de la animale sacrificate în aceeași zi, sau carne decongelată până când temperatura acesteia este la nivelul temperaturii camerei unei locuințe.
  4. 4. Iată deci de ce hrana ideală pentru o răpitoare, după posibilități, trebuie să fie cât mai de calitate, adică cât mai aproape de prăzile pe care acestea le prind în natură. Ideale ar fi șoarecii și șobolanii de laborator, hamsterii, iepurii, porcii de Guineea și alte rozătoare, păsări sălbatice precum vrăbiile și orice alte passeriforme, apoi prepelițele, potârnichile, fazanii, păsările de curte, porumbeii – cu observația foarte necesară că porumbeii de oraș sunt adevărate „rezervoare zburătoare” purtătoare de boli foarte periculoase pentru un răpitor slăbit, la fel cum și carnea prepelițelor de crescătorie poate crea diverse probleme. Ideal ar fi ca porumbeii de oraș și prepelițele de crescătorie să fie congelați după ce au fost sacrificați, deși această metodă nu protejează de toate bolile.
  5. 5. O metodă relativ bună și la îndemâna oricui este cumpărarea de spinări și gâturi de pui sau de curcani care se vor toca mărunt cu oase cu tot, apoi se vor zdrobi bine cu un ciocan de carne și se va adăuga câteva bucăți de ficat proaspăt pentru aportul de vitamine. În pasta astfel rezultată este bine să se pună câțiva fulgi. Asta deoarece în natură păsările răpitoare înghit întotdeauna fulgii, penele, oasele și blana prăzilor pentru ca acestea să le curețe bine gușa și pipota de resturile de carne nedigerate din diverse cauze, care astfel pot intra în putrefacție. Numeroasele cazuri de păsări de pradă ținute în captivitate și hrănite strict cu carne crudă, fără oase, organe și mai ales fulgi și bucăți de piele cu blană proaspătă, au dus la îmbolnăvirea acestora.
  6. 6. Hrănirea unei păsări bolnave și slăbite se impune doar în cazul în care nu putem să o trimitem rapid la un medic veterinar experimentat. Și atunci cu mare grijă, pentru a nu risca să-i provocăm problemele semnalate la punctul 1 ! Pasărea aflată în caz de slăbiciune extremă și epuizare fizică se află în imposibilitatea de a se hrăni singură și în prima fază a luptei sale pentru a supraviețuit, trebuie ajutată. În această fază, o hrană potrivită se face din gălbenușuri de ouă crude amestecate într-un mixer cu ficat de pasăre. Pasta rezultată i se poate introduce pe gât cu ajutorul unei seringi (fără ac, evident), în cantități mici pentru a vedea apoi dacă o poate digera.
  7. 7. O pasăre sălbatică, la fel ca orice alt animal sălbatic capturat, rănit sau aflat în incapacitatea de a fugi intră adesea în așa numit-ul „șoc de captivitate” – fenomen cunoscut medicilor veterinari de la grădinile zoologice sau centrele de salvare a animalelor, precum și cercetătorilor care capturează în scop științific păsări și mamifere sălbatice. O pasăre intrată într-un astfel de șoc, care poate duce în multe cazuri la deces, este adesea imobilă, stă nemișcată și nu reacționează nici când se pune mâna pe ea (ceea ce nu se recomandă oricum în cazul păsărilor răpitoare, care pot ataca cu ghearele lor extrem de ascuțite și neașteptat de puternice, situația ducând la răni destul de serioase). Ei bine, o pasăre în șoc de captivitate nu mănâncă nimic, mai ales dacă vede, știe și simte că oamenii sunt lângă ea. Aduceți-vă aminte că sunt păsări sălbatice și se simt în siguranță fără compania oamenilor. O soluție care adesea merge este aceea în care le lăsați hrană în apropiere și ieșiți din încăperea unde le țineți.
  8. 8. Toate aceste șapte puncte enumerate mai sus trebuiesc urmate doar în cazul în care nu puteți să trimiteți cât mai rapid pasărea unui medic veterinar experimentat sau unui centru de îngrijire și reabilitare. Cel mai important lucru este, fără doar și poate, trimiterea păsării unei persoane competente profesional și dedicată salvării acesteia. Dacă acest lucru nu se poate face momentan,sau credeți că pasărea nu poate supraviețui transportului, cel mai bun lucru este să sunați la numerele asociației noastre sau să ne contactați pe Facebook pentru sfaturi și direcții de acționare.

Leave a Reply